fbpx

Facebook

Construcții case eficiente

Contact

0742 470 356

Email

salut@casaeficienta.com

Ionuț suferea de rinită alergică și deseori când plecau în concediu se chinuia cu alergia sa în locuri noi. Totuși într-o excursie împreună cu soția sa în Germania au fost cazați într-o casă din hempcrete (casa cu pereți din beton de cânepă). Aici s-au simțit excelent și relaxați. Un mediu foarte plăcut în care a uitat de rinita sa, pentru că acest mediu i-a făcut foarte bine. Astfel împreună cu soția sa, au căutat informații despre aceste materiale de construcții ieftine – case ecologice și și-au făcut propria lor locuință în România la Buzău.

Materiale de construcții ieftine – case ecologice

Casele ecologice oferă un climat interior sănătos cu multiple beneficii. O casă ecologice este construită din materiale naturale. Materiale de construcții ieftine găsim în natură și ne putem bucura de o locuință modernă chiar dacă tehnicile și materialele de construcții sunt vechi de sute de ani.

Conceptul NET-Zero se referă la proiectarea & evaluarea unei construcții conform căruia aspectele ce țin de energia și materialele folosite  sunt raportate la amprenta de carbon. Astfel acest concept urmărește minimalizarea emisiilor de carbon, atât la materialele de construcție folosite, cât și la energia de consum pentru întreținere. Clădirile viitorului vor fi construite și vor funcționa în deplin echilibru cu mediul înconjurător.

Case din cânepă – materiale de construcții ieftine

Lumea asociază cânepa doar cu drogurile ușoare, dar aceasta este folosită pe scară largă încă din cele mai vechi timpuri. Prin anii  *60 în Franța cânepa era folosită la restaurarea clădirilor. Acolo unde unele materiale nu erau de folos hempcrete (amestecul de cânepă și var) era soluția salvatoare. Cânepa are mii de utilizări și este folosită pe scară largă chiar și în industria auto la panourile din fibră de cânepă.

În țări precum Statele Unite, Germania, Austria, etc aceste materiale au fost testate și aprobate de foarte mult timp. La noi în România materialul de construcție de cânepă a fost aprobat abia în 2016.

Hempcrete este un fel de beton din cânepă folosit mai nou ca materiale de construcții ieftine pentru construcții ecologice. Acesta este un material natural sustenabil și biodegradabil fiind un amestec de 50% puzderie de cânepă și 50% var și apă.

Hempcrete oferă multiple avantaje. Este un foarte bun izolator și un regulator pasiv al umidității din locuință. În țara noastră un zid de 35 cm grosime poate fi suficient pentru o casă care va necesita costuri minime la întreținere. Se poate atinge o eficientă energetică și mai mare cu o investiție mai mare și veți avea un confort sporit în locuință și un aer curat și sănătos.

O casă cu pereți din cânepă poate rezista vreme îndelungată. Depinde și cum este construită și cum este întreținută. În plus puzderia de cânepă este rezistentă la foc și nu arde deloc.

Betonul de cânepă (hempcrete) este un material versatil care se poate prepara după rețete personalizate în funcție de metoda de aplicare și locul unde este folosit.

Materiale de construcții ieftine – betonul de cânepă

Umplutura de beton de cânepă se poate folosi atât pentru pereți , cât și pentru acoperișuri sau pardoseli. Densitatea după maturare și în funcție de rețeta folosită poate fi:

La pereți 300-400kg/mc

La acoperișuri 220-250 kg/mc

La pardoseli 400-600kg/mc

La tencuieli 700-950kg/mc.

Betonul de cânepă se poate prepara atât pe șantier la momentul punerii în lucru, cât și  în avans în instalații dedicate. Lucrat pe șantier betonul de cânepă se poate prepara într-o betonieră sau cu un malaxor, după care se pune direct la pereți.

Cu utilaje specializate se poate prepara material și se pot turna în forme și se prepară cărămizi. Sau panouri structurale umplute cu beton de cânepă.

Indiferent de metoda folosită  trebuie reținut că betonul de cânepă nu are capacitate portantă, acesta fiind un material de umplutură cu proprietăți termoizolatoare foarte bune. Performanța termică a acestui material este peste media materialelor de construcții tradiționale.

Preț casă ecologică – Materiale de construcții ieftine

Există mai multe metode de a construi o casă din cânepă. În România prețul variază de la 80 la 200 euro pe metru pătrat construit în funcție de metoda de aplicare, locul unde este casa și alte cheltuieli adiționale. Efortul pentru construcția unei case cu materiale ecologice este unul susținut. Trebuie să iubești natura și viața sănătoasă și să îți dorești asta. Constructori de astfel de case sunt puțini în România, dar poți participa la workshop-uri și poți învăța cum să construiești singur cu echipa ta.

Cei care înțeleg beneficiile caselor ecologice au și dorința de a respira într-un mediu curat, sănătos, călduros și confortabil atât pentru familia lor cât și pentru următoarele generații.

Locuințele din cânepă sunt foarte benefice organismului. Hempcrete garantează o umiditate optimă. Alcalinitatea pereților are un efect antiseptic și antibacterian. Aceasta înseamnă mai puține probleme de sănătate ale căilor respiratorii, alergii sau inhalarea bacteriilor sau mucegaiului.

Vara, pereții folosesc umiditatea absorbită din casă pentru arăci peretele la exterior. Iarna pereții absorb umiditatea din atmosferă și o folosesc pentru a restabili echilibrul în interiorul casei. Absorb CO2 din atmosferă, protejând astfel mediul înconjurător și curățând aerul. Varul folosit în amestec are un PH care va ține rozătoarele și insectele la distanță.

Acest material tinde să aibă un viitor strălucit. Acum se dezvoltă tot mai mult tehnici și materiale ecologice aprobate și la noi în țară. Cultura de cânepă însă este foarte redusă și este necesar o extindere a cultivării de cânepă la scară mai mare.

Materiale de construcții ieftine oferă case ecologice valoroase.

Deși materialele de construcții ecologice nu prea sunt ”la modă” acum, cred că acestea vor fi construcțiile viitorului. Dacă suntem atenți la standardele de case N-zeb  care urmăresc reducerea emisiilor de CO2, atât pentru construirea caselor, cât și pentru întreținerea locuinței, la programele de case ecologice prin folosirea materialelor ecologice și a energiei regenerabile, realizăm că aceste case sunt cele care vor primi finanțări și vor avea un plus de valoare.

O casă ecologică care folosește energie regenerabilă este o casă care oferă independență și confort net superior unei case obișnuite. Acestea cresc valoare locuinței foarte mult.

Date tehnice hempcrete – materiale de construcții ieftine

Densitatea nominală a materialului uscat (ρ): 300 kg/m3 +/- 10 kg/m3

Conductivitatea termică (λ), la 10°C: 0.116 ±5% W/mK

Căldura specifică: 1550 J/kg.K (la 0% RH) si 1700 J/kg.K (la 65% RH); *RH = umiditatea relativă a aerului

Rezistența la transfer termic (U): 0,88 m2K/W

Factorul de difuzivitate termică (α): 1.5 10-7 m2/s

Rata de absorbție a apei: 440 g/m2s0.5

Permeabilitate la vaporii de apă (μ): 2-3

Rezistența la compresiune la 60 zile: 0.3 MPa – 1.1 MPa

Rezistența la întindere prin încovoire : 60 kPa – 400 kPa

Performanța acustică: 900Vson-m/s

Informații preluate de pe https://www.casadecanepa.org/betonul-de-canepa

Cum construiești o casă cu materiale de construcții ieftine.

Despre casele din lut am mai scris aici. Avantajele și dezavantajele, costuri de construcție și autorizații necesare. Casele din lut sunt cunoscute la noi în țară sub diferite mituri și prejudecăți. Este timpul să ne mai actualizăm informațiile despre beneficiile acestor case ecologice.

Despre case din beton de cânepă se știe mai puțin. Este o tehnică foarte veche dar folosită mai mult în alte țări. Să analizăm dar aici casele din beton de cânepă.

Rețetă beton de cânepă

În comparație cu alte materiale de umplutură  (lutul, cărămizile sau panouri prefabricate) betonul de cânepă este mai ușor de manevrat și mai simplu de obținut. Rețetele de beton de cânepă oferite pe net, sunt de un real folos și după câteva încercări îți poți descoperi rețeta proprie în funcție de producătorul de la care ai luat materialele. Gradul de efort fizic, cât și gradul de dificultate al pregătirii materialului este de nivel mediu. Betonul de cânepă este un material prietenos și ușor de obținut pentru cei care doresc să-și construiască casa în regie proprie.

Fiind un material de umplutură betonul de cânepă este pus în lucru după ce s-a ridicat structura de rezistență din cadre de lemn.

Structura de rezistență a caselor cu beton de cânepă poate fi pe cadre sau cu rame. La 300-500kg/mc ca material de umplutură betonul de cânepă este un material din categoria materialelor ușoare. Ceea ce nu impune o structură de rezistență foarte complicată.

Avantaje și dezavantaje case de beton de cânepă.

Avantajele betonului de cânepă rezultă din proprietățile materialului.

Le voi enumera dor fără prea multe explicații pentru că dacă analizați cu atenție datele tehnice ale materialului veți înțelege mai mult.

Dezavantajele betonului de cânepă

rezultă din modul de punere în lucru și a materialelor folosite.

Materiale de construcții ieftine – metode de lucru case ecologice din cânepă

Construcția unei case de beton de cânepă se poate realiza în mai multe feluri. În oricare din metodele alese betonul de cânepă este material de umplutură și nu are capacitate portantă. Pentru structura de rezistență se va face o structură de cadre de lemn.

Cărămizi de beton de cânepă – materiale de construcții ieftine

Poți folosi această metodă dacă vrei să lucrezi în timp mai îndelungat și nu ai toți bani necesari. Pe măsura posibilităților poți cumpăra puzderie de cânepă și îți poți face cărămizi din beton de cânepă. Când ai tot necesarul de cărămizi te poți apuca de construcția casei iar cărămizile de cânepă vor fi materialul de umplutură dintre cadrele de lemn. Dimensiunea cărămizilor o vei calcula tu în funcție de grosimea pereților. Cărămizile de cânepă sunt ușoare și se manevrează ușor deci pot avea dimensiuni destul de mari.

hempcrete
hempcrete

Umplutură cu beton de cânepă.

Dacă locul îți permite poți face betonul de cânepă direct pe șantier. Se poate folosi o betonieră pentru realizarea amestecului. Mai întâi se pune puzderia de cânepă peste care se adaugă apa. După ce s-au amestecat bine, se adaugă varul și se amestecă bine.

Toate aceste ingrediente se cântăresc și se adaugă după rețetă. Procesul de construire al pereților cu beton de cânepă poate dura de la o lună la câteva luni …depinde cât de mare este construcția și câți oameni lucrează.

După ce s-au finalizat pereții uscarea acestora durează cel puțin o lună în funcție de grosime și de temperaturile de afară.

Dimensiunile puzderiei de cânepă trebuie să fie între 8-25 cm, umiditatea sub 15% și să fie curată fără fibre, coji, frunze sau praf.

Liantul, varul pentru construcții trebuie să fie de tipul și calitatea construirii cu beton de cânepă. Trebuie să căutați un producător specializat în această tehnologie. Rețeta și mărcile recomandate le găsiți și aici

Atenție!

Trebuie avut mare grijă la cantitatea de apă! Prea puțină apă duce la o reacție incompletă a liantului ceea ce afectează integritatea materialului și se va sfărâma. Prea multă apă poate duce la un uscare îndelungată și la o tasare prea mare a materialului. Tasarea excesivă duce la scăderea capacității de izolare termică.

Realizarea cofrajelor cu umplutură de beton de cânepă.

Această metodă este folosită mai ales de firme specializate care realizează case prefabricate. Panourile sunt realizate în fabrică exact după dimensiunile din schițe și se umplu cu beton de cânepă. Ulterior aceste panouri se manevrează cu macaraua, se transportă pe șantier unde se asamblează. Se folosesc diferite utilaje care scad timpul de lucru și ajută la construirea de case standard sau case prefabricate. În regie proprie este mai greu de realizat cu această tehnică.

panouri prefabricate beton de cânepă
panouri prefabricate beton de cânepă

Construirea cu beton de cânepă prin pulverizare.

Această metodă permite construirea într-un ritm mai alert și presupune un echipament specializat și oameni calificați. Aceste utilaje amestecă în cantități mari apa, liantul și puzderia de cânepă și apoi se pulverizează în cofraje direct pe pereți. Cofrajul în acest caz are doar o față, iar pulverizarea se realizează în mai multe straturi succesive până la umplerea cofrajului. Materialul din care este realizat cofrajul trebuie să asigure o bună circulație a aerului dinspre elementul din hempcrete spre exterior. Această tehnică este folosită mai mult de dezvoltatorii imobiliari care construiesc cartiere de case ecologice.

Sperăm că aceste informații v-au ajutat să vă actualizați informațiile cu privire la materiale de construcții ieftine și la beneficiile unei case ecologice. Iar la o simplă căutare pe google de ”hempcrete” vi se vor afișa imagini și video care vă vor completa informațiile.

 

Abonare

Prin abonare vei primi notificări imediat ce postez noutăți. Adresa de email este în siguranță și nu trimitem spam.

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a funcționat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error:

Primește primul noutăți despre
Case Eficiente

Prin abonare vei primi notificări imediat ce postez noutăți. Adresa de email este în siguranță și nu trimitem spam.

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.